este o absurditate a crede că pentru artă e necesar sau favorabil să “desăvârşeşti” viaţa, de exemplu să faci arhitectură, croitorie, ornamentaţie – totul cu bun gust.

artistul care aparţine mişcării moderne este un sălbatic (nici vorbă de un individ avansat, desăvârşit, democratic); acest enorm, strident, jurnalistic, aprig deşert al lumii moderne îi serveşte artistului, aşa cum natura i-a servit, în chip mai tehnic, omului primitiv.

se remarcă o plictiseală violentă faţă de acel europenism nevolnic, o înjosire a nenorocitului “intelectual” înaintea a tot ceea ce vine de la paris.

***wyndham lewis

doar o parte a imagisticii unui autor provine din lecturile lui.
restul se trage din totalitatea vieţii lui senzoriale, începând din fragedă copilărie.
de ce oare, în cazul fiecăruia dintre noi, din tot ce am auzit, văzut, simţit, de-a lungul întregii vieţi, anumite imagini se repetă, fiind pline de o încărcătură emoţională care altora le lipseşte?